Lucian Breaban
Artele marţiale duc la deprinderea unei discipline care îl va ajuta pe copil, orice ar face mai departe.
Artele marţiale reprezintă una dintre activităţile campaniei “O şansă la demnitate”, prin care asociaţia The Door va ajuta 300 de copii săraci din București să nu părăsească şcoala, în cadrul proiectului ”O şansă europeană pentru copiii români”. Cel care îi va îndruma pe copii să deprindă tehnicile de karate este Lucian Breabăn, instructor şi practicant de aproape 3 decenii al acestui sport.
Lucian Breaban s-a apucat de karate din 1983, de pe vremea când artele marţiale erau interzise în România de către regimul comunist. “Am avut norocul să ajung la o sală unde se practica acest sport, într-o vreme în care erau doar 5 – 6 instructori în Bucureşti”, rememorează Lucian Breabăn începuturile carierei sale. Când s-a constituit Federaţia, în 1990, a devenit instructor şi a activat ca sportiv la clubul Dinamo. Începând din 1992, e angajat al Ministerului de Interne şi antrenează o brigadă de intervenţie.
Între 1992 – 1998 a participat la toate competiţiile interne organizate de Ministerul de Interne, dar şi la Campionate Balcanice, unde a urcat pe podium la probele individuale sau la cele de echipă. “Încă din 1990 am activat şi în cadrul unui club privat, împreună cu un alt coleg, antrenor federal, şi avem rezultate foarte bune cu elevii noştri. Eu mă ocup mai mult de partea de iniţiere şi tot ce apare ca vârf e trimis la un antrenament intensiv în cadrul clubului”, adaugă instructorul.
Disciplină şi muncă
“Scopul principal al artelor marţiale este de a-i disciplina pe copii, de a-i obişnui cu un program. Sala de karate nu e orice sală de sport. În sala de karate îl respecţi pe cel de lângă tine, îl saluţi pe colegul care te ajută să te pregăteşti. E un pic diferit faţă de orice alt sport. Din punctul acesta de vedere, marea reuşită ar fi deprinderea acestei discipline, care îi va ajuta mai departe în orice activitate. În momentul în care se disciplinează şi îşi dă seama că prin muncă, prin antrenament, obţine un rezultat – şi aici e un rezultat clar, pentru că vede cum se mişcă – automat şi în celelalte activităţi îşi va dori să performeze. Aici va interveni uşor şi concurenţa între copii, va vedea că unul a început să prindă mişcarea şi se descurcă, va dori să-l ajungă din urmă…”, spune Lucian Breabăn.
Programul nu vizează performanţa cu orice preţ sau trimiterea copiilor la competiţii, urmărindu-se, mai ales, căpătarea unor deprinderi utile şi în celelalte domenii. Asta nu înseamnă că performanţa este exclusă: “Dacă unii dintre aceşti copii vor avea calităţile necesare, o să-i putem trimite la un club profesionist fără obligativitate de a plăti o taxă. Vor avea toate şansele să meargă mai departe, dacă vor dori. Elevii cei mai buni la sală i-am avut din cartierele mărginaşe, erau elevi care chiar voiau să facă ceva în viaţă, să-şi depăşească condiţia şi să facă performanţă. Aceasta nu este neapărat o regulă, dar ei au o dorinţă mai mare de a munci şi, automat, rezultatele sunt altele. Ei îşi doresc cel mai mult şi, chiar dacă la început motivaţia este de a învăţa un sport de luptă pentru a se apăra, a se impune, uşor – uşor, în momentul în care încep să facă performanţă, performanţa devine obiectivul”, afirmă Breabăn.
Artele marţiale şi copiii cu antecedente de delincvenţă juvenilă
Munca în cadrul Ministerului de Interne l-a pus pe Lucian Breaban deseori în faţa fenomenului infracţional. Experienţa aceasta face ca instructorul să fie o persoană potrivită pentru a lucra cu acei copii cu antecedente de delincvenţă juvenilă: “Pentru cei cu probleme privind delincvenţa, esenţială va fi această disciplină pe care o vor deprinde în urma cursurilor de arte marţiale. În urma antrenamentului îşi vor da seama că doar prin muncă obţin ceea ce vor şi nu pe alte căi”.
“Faptul că eu insist pe periculozitatea folosirii tehnicilor fără discernământ îi face să conştientizeze ce înseamnă o lovitură dată într-un punct vital. Foarte mulţi lovesc şi nu sunt conştienţi de ceea ce se poate întâmplă mai departe, pur şi simplu îşi rezolva problema imediată, de conflict, dar nu-şi dau seama de consecinţele loviturii lor. Pe măsură ce avansează în antrenament, vor conştientiza pentru că, inevitabil, vor mai lua contact cu un picior, cu un pumn şi vor înţelege că lucrurile nu stau ca în filmele de la tv. Acesta ar fi punctul mare câştigat”, susţine Lucian Breabăn.
Totodată, copiii vor fi şi supravegheaţi psihologic. Dacă va fi depistată o tendinţă agresivă sau dacă instructorul o va observa în cadrul antrenamentului, se va face consiliere psihologică cu aceştia, fiind posibilă chiar întreruperea antrenamentului. Breabăn subliniază: “Precizarea de bază pe care am făcut-o la fiecare antrenament este să nu-şi probeze tehnica în afara sălii, să nu încerce să facă pe stradă ceea ce au învăţat în sală. Cheia succesului e disciplina şi munca. Nu pot avea performanţe în arta marţială făcând numai pentru un scop imediat, în care îi interesează doar să se bată. Foarte puţine sunt cazurile de practicanţi de arte marţiale care au luat-o pe panta greşită, dar şi acelea sunt datorate, mai degrabă, unor conjuncturi nefavorabile.”
Antrenamentul de karate – o şansă de progres pentru copiii cu dizabilităţi
În ceea ce-i priveşte pe copiii cu dizabilităţi, la ei se urmăreşte în principal îmbunătăţirea îndemânării, a coordonării. “Faptul că aici se lucrează ambidextru, se lucrează cu ambele părţi ale corpului – nu e un sport unilateral cum e tenisul de exemplu – e un lucru benefic. Aici lucrezi şi cu picioarele, ridici piciorul, trebuie să rămâi într-o poziţie de echilibru – forţezi nişte limite şi apare un progres. Sunt competiţii internaţionale cu practicanţi care au rămas fără segmente – mâini, picioare – folosesc proteze şi continuă să facă mişcare. Această coordonare îi solicită şi, automat, obţin un progres faţă de starea iniţială. Nu vor ajunge la performanţă, dar va apărea o evoluţie pozitivă clară după o perioadă”, mai spune Lucian Breabăn.